Să naşti un copil înseamnă să dai de lucru morţii.
Să o ţii ocupată. Să-i dai peste mînă.
Privesc în ochii fiilor mei prin care văd roţi
rostogolindu-se prin cîmpuri de lavandă pe care
ei le numesc „patrie” şi le desenează la şcoală.

Moartea merge rar la şcoală. Cînd merge
la şcoală, e stingheră şi ea ca o fetiţă orfană de ziua mamei.

Să naşti un copil înseamnă să îmbeţi moartea cumplit.
Dumnezeu rîde în barbă şi-i spune: „Ăştia micii
o să-ţi facă ficaţii praf!” O fetiţă orfană,
cu rochiţă roşie, prin patria de lavandă,
inventează tot felul de roţi. „Stai cu mine”, spune ea,
întinzîndu-mi o roată de la carul Arhanghelului Gabriel.
„Primăvara se nasc mulţi pui”, îi spun.

Şi moartea umblă
nebună, cu capul plesnind de durere şi cu ficaţii praf.
O năclăiesc ierburile crude şi laptele fierbinte
din miriade de ţîţe.

Privesc în ochii fiilor mei şi mi-e milă de ea.

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/14040273/Patria_de_lavand%C4%83