Rânjeşte hâd în mine o făptură
Cu dinţi de lut şi hău în loc de oase,
Împestriţându-mi ziua cu angoase.
Nu vreau s-o las să iasă-n bătătură.

În neagra groapă cu zvâcniri cleioase,
În sepulcrala scurgere de ură,
Cu măşti de şerpi în suflet şi pe gură,
Presimt canon cu sunete tăioase.

Întrezăresc pe drumuri neumblate
Frânturi de cercuri care-n spaţii fug.
Abjecta mea-ntrupare de păcate

Va trebui s-o ţintuiesc pe rug.
Decât să port zidiri neterminate,
Mai bine-n trupul meu să le distrug.

https://www.facebook.com/groups/soneteadrianmunteanu/