Este ziua orașului meu drag ! Una din multele localități dragi mie de pe suprafața Terrei. Însă, aici e ceva cu totul special. E orașul în care am trăit apropae trei decenii din existența mea. Un sfert din viața programată în Biblie (Facerea 3/6) ! Ani rodnici plini de împliniri !
La 24 iunie, de ziua nașterii Sfântul Ioan proorocul, protectorul oraşului, Piatra-Neamţ atrăgea întreaga suflare a ţinutului.
Ziua onomastică orașului, sărbătoare laic-religioasă, era cea mai aşteptată din an. Atât de cei mici, cât şi de cei aflaţi spre apusul vieţii. Nimeni nu prea ştia de ce, dar toţi aşteptau Sânzâienele, de la care sperau ca o minune să se întâmple. Şi pentru mulţi chiar se întâmpla. Mai ales pentru cei tineri.
 
 
De Sânziene – mare bâlci ! Zile de sărbătoare şi profit pentru tot oraşul.
Bucuria misterelor putea să înceapă ! Transportul se asigura cu căruţe, ghiociuri, trăsuri, şarete, tramcare. Şiruri de care trase de plăvani, aduceau din satele nemțene, copii, babe şi moşnegi, de care ceilalţi membri ai familiei, oameni în puterea vârstei, aveau grijă să nu fie păcăliţi sau furaţi de trântorii, dintotdeauna, prezenţi la asemenea aglomerări.

    Nimeni nu dormea în noaptea nopţilor, plină de mistere !
Pregătirile începeau cu  luni înainte. La primăria oraşului venea starostele iarmarocului (ce cutreiera toată Moldova ), bătrânul Strungariu, cel cu celebrele lanțuri Iuju, pentru negocieri şi obţinerea autorizaţiei. Apoi, cu o noapte-două înainte, curgeau vagoanele şi camioanele cu echipamentele, ce erau rapid montate pentru a începe distracţia anului.
Timp de o săptămână, lanţurile lui Iuju, căişorii, bicicletele, bărcile şi maşinuţele nu aveau odihnă. Seară de seară. Chiotele, ţipetele, zornăitul lanţurilor depăşeau sonurile fanfarelor aduse de prin împrejurimi, care se întreceau în cântări interpretând şlagărelor timpului.
O fotografie la minut, dată după … trei zile, făcută la Mireasa, la Foto-lux sau La grănicerul  era o amintire în ceaţă pentru anii grei ai bătrâneţii.
Panaramele, dominate de departe de Circul Kludski, luptau să obţină favorurile celor veniţi să vadă omul de gumă, August prostu’ sau Mărioara şi Vasilache sau alte minuni aduse, an de an, pentru prima oară în oraşul dumneavoastră ! Starurile, venite de peste mări şi ţări, tocmai de la Roma … Botoșani, îşi puneau viaţa în pericol, la cererea generală, pentru cinci lei intrarea generală, trei lei copiii şi femeile. Şi intrau bieţii părinţi, doar nu puteau să-şi lase odraslele să fie mâncate sau atacate, Doamne fereşte ! de femeia şarpe, sirena vie, femeia păianjen, femeia gigant, femeia cu două capete, omul cu limbă de bou şi câte alte dihănii, grozav zugrăvite şi pe pânza de-afară.
Parada era cheia succesului ! De multe ori, aproape jumătate din spectacol. Ce-i pictat afară, înăuntru-i viu şi natural,  te asigurau animatorii cu vorbe pline de accente exotice, doar-doar vei scoate leuţii pentru a vedea jigăritele animale ţinute în cuştile din interior. Totul în frunte cu celebrul şarpe de 12 metri de la cap la coadă, 9 metri de la coadă la cap, în total 30 şi care  omoară  boul cu  coada  dintr-o lovitură.  Fereşte-te, bade Vasile, să nu te omoare !
Stripteuzele timpului, racolate de prin împrejurimi, după un instructaj sumar, erau lansate, cu surle şi trâmbiţe, pe scena din faţă, la paradă pentru a arăta ce n-a mai văzut lumea ! Afară-i vopsit gardu ! şi-năuntru copii erau uluiţi cum curgeau bănuţii din urechile unui confrate luat pe sus, în arenă, de către maestrul prestidigitator. Gheorghe şi Ileana se minunau cum a putut să le ghicească numele domnu’ cititor în gânduri. Paranormalul telepat !
În aglomeraţie, auzeai, nu de puţine ori, Prindeţi hoţu! Toţi duceau, instinctiv, mâna la portofel şi răsuflau uşuraţi. Numai unul ţipa, stârnind mila celor din jur. Răzbunarea pe duşman nu putea fi potolită decât la omul care-ţi dădea o puşcă şi trei alice pentru a trece în lumea umbrelor mirele şi mireasa, pădurarul, vânătorul, raţa, luna, câinele şi pisica, leul saucocoşul cântător. Zidul morţii făcea mai mult victime în rândul privitorilor, ameţiţi de volutele motocicliştilor curajoşi. Gogoaşa înfuriată, mai mult lungă decât lată, vanilată şi supercrocantă, facea ravagii fără nici o discriminare. De la copii la cei mai distinşi domni însoţiţi de elegantele lor cucoane. Limonada, berea erau la mare căutare potolind setea dată de micii sau cârnaţii picanţi ce umpleau cu fum aţâţător tot iarmarocul. Vinul curgea în valuri. geaba a încercat Burebista stârpirea podgoriilor !Bătăile erau un lucru firesc între flăcăii din satele învecinate, ce se întâlneau acum pe un teren neutru. Cauza, veche de mii de ani. Fetele din satul lor care făceau ochi dulci celor din alte sate ! Curând se înregistrau şi cele mai multe răpiri sau fugi de la părinţi. După multă zarvă şi negocieri, urma nunta ca-n poveşti cu iertăciunile tradiţionale.
Tiribombele stârneau isterii, ca şi bărcile care zburau prin aer. Alba-neagra făcea zeci de victime. Asta are, asta n-are, asta e câştigătoare ! Într-o clipă se duceau banii obţinuţi de pe-o vacă, un porc sau dintr-o altă afacere abia încheiată. Roata norocului, multiplicată în zeci de exemplare, umplea casele cu ghipsurile colorate, când aveai noroc, iar câştigarea unei sticle cu tărie, plătită, uneori, de zece ori mai mult decât una luată de la băcănie, crea o bucurie de nedescris. Acum se încheiau afacerile cele mai bune, urma adălmaşul. Apăreau pe piaţă primele recolte de cireșe, vișine, fasole, linte, harbuji, zămoşi, struguri… Poloboacele aşteptau botezul focului în tomană cu noua  zeamă de lemn strâmb.
Iarmarocul a fost de-a lungul timpului forma reprezentativă de organizare a comerţului interior. Din 1863, se stabileşte un iarmaroc anual şi altul săptămânal (marţea şi joia) pentru vite. Oborul de vite era amplasat lângă Biserica Nicolae. Dar nu la iarmamroacele săptămânale mă refer acum, ci la iarmarocul cel mare, cel anual. Şi nu se putea iarmaroc fără … bâlci.
Iar nopțile de vrajă treceau și iarmarocul se muta în alt oraș …
Spre dimineață, toţi se retrăgeau încet-încet, spre casele lor, ca timp de un an să râmână cu nostalgia hărmălaiei mirifice din noaptea de Sânzâiene. Iarmarocul îşi muta catrafusele spre Bârlad, Vaslui, Negreşti şi, apoi, Roman după cum erau rânduielile creştineşti ale Moldovei seculare. Poveştile înfloreau la fel de mult realitatea, aşa cum au făcut-o mulţi cronicari !
Așa fac și eu !
Deşi a fost interzis în anii ’80, din raţiuni obscure de partid, iarmarocul nu trebuie să moară. Din contra, să fie una dintre marile sărbători comerciale şi culturale ale urbei, care să atragă locuitorii din împrejurimi, precum şi a turiştilor, cu efecte benefice pentru întregul oraş şi pentru trezoreria Primăriei. Dintr-o simplă bere băută în oraș, câștigă fiecare cetățean ceva ! Fiecare !
Au reapărut, spre lauda multor autorități locale, Zilele Orașului !
 
La Mulți Ani, Piatra-Neamț – Perla Moldovei !
  

Sergiu Găbureac
gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615
Bucureşti – 39

Informația, o problemă ?
O rezolvăm împreună