bosch_kruisdraging_gent3

Mă întreb ce ar trebui să mai facă românul de rând? Ce ar trebui să fac eu? Ce eforturi eroice, supraomeneşti ar trebui să mai depunem – noi aceştia, truditorii fără nume, pentru a mai salva ceva din dezastrul ce se desfăşoară sub ochii noştri. O naţiune cu un viitor amanetat pentru cine ştie câte generaţii. O!, nu mă refer la bani. Banii nu încap în această discuţie, ei  nu contează de data aceasta. Încerc să vă vorbesc despre viaţă, despre ceea ce ştiam noi despre viaţă, despre ceea ce generaţiile tinere încercă cu disperare să înţeleagă.

O clasă politică formată – fără excepţie! – din nebuni; din spuma paranoiei  care l-ar face fericit pe Lombroso. O astfel de clasă politică – şi bogata lor cohorta de maimuţe – a confiscat brutal dreptul românilor la existenţă, doar pentru a rafina la nesfârşit jocuri sterile şi  fără conţinut. Puterea se exersează în România de astăzi doar ca un exerciţiu al ambiţiei, doar ca un atribut al abilităţilor de manipulare, de manevrare într-un teritoriu definit de orgolii pure, absolute. Rafinamentul l-a care s-a ajuns depăşeşte orice imaginaţie. Nici o lege din univers, nici o regulă, nici un protocol nu poate fi inventat pentru a stăvili ceea ce au declanşat. Ei sunt acum dincolo de orice, au constatat că nu mai găsesc sprijin juridic pentru ceea ce li se întâmplă. Au ajuns atât de departe încât este necesar să se reinventeze în fiecare clipă. Câştigă acela care izbuteşte să se reinventeze mai repede. Dar întrebaţi-l: ce câştigă? Şi nu va fi în stare să vă răspundă. Întrebaţi-ne şi pe noi: ce pierdem? Şi vă vom alcătui o listă lungă de lucruri la care visam şi la care nu mai avem posibilitatea să ajungem vreodată.

Este evident că eu nu mai apuc zorii unei noi existenţe, şi n-ar fi nici o nenorocire, sunt doar un individ, nu prea contez, dar ce se întâmplă cu generaţiile ce vin, şi care la rândul lor nu vor apuca.

Pentru ce, toate astea? Înţeleg sacrificiul naţiunii germane de după război, al japonezilor de după Hiroşima, dar acesta?! La ce bun?! Şi mai ales: pentru cine?!? Pentru cine trebuie să mi se sfâşie mie viaţa. Pentru cine trebuie să nu pot fi în stare să-mi duc zilele aşa cum chemarea mea interioară mă îndeamnă. În fiecare oră mi se mai ia ceva. În fiecare clipă trebuie să mai sacrific ceva. Să mai tai o bucată din fiinţa mea morală şi s-o pun în talgerul lor, în troaca lor. Fiecare bucată din mine este mânjită cu balele greţoase ale ambiţiei deşănţate, ale orgoliului malign, ale invidiei eterne. Din ce în ce mai scheletic, mă las cuprins – în mod paradoxal ! – de un dispreţ profund faţă de mine.

Ce-ar mai trebui să fac, să mai pot spera?!

https://ionmanzatu.wordpress.com/atitudine-7-revolta/