După zece proiecţii în toată ţara şi tot atâtea săli pline, filmul – mărturie ʺ7 Cuvinteʺ va putea fi vizionat, în premieră, în capitala Angliei. Prima proiecţie a filmului ʺ7 Cuvinteʺ în afara României va avea loc duminică, 28 iunie 2015, la ora 18:00, la Biserica Ortodoxă Greacă din Londra. Evenimentul este public, iar intrarea este liberă. La evenimentul din Londra va fi prezent şi regizorul Andrei Negoiţă, care ʺ va vorbi despre peliculă, dar şi despre învăţăturile primite de la Părintele Gheorghe Calciu.

ʺAm făcut acest documentar pentru că mă apăsa un dor violent. Şi trebuia făcut… În documentar am încercat, atât cât am putut, să nu folosesc niciun pasaj biblic, nicio coloană sonoră religioasă, pentru că Părintele predica pentru stradăʺ, a declarat Andrei Negoiţă, la premiera din Capitală a peliculei.

Filmul a fost proiectat, pentru prima oară, pe 15 februarie 2015, la Auditorium Pallady din Bucureşti. Acolo, o sală cu 700 de scaune a găzduit circa 1.100 de participanţi care, la încheierea peliculei, au aplaudat încontinuu, preţ de șapte minute.

ʺ7 Cuvinteʺ a fost proiectat în alte nouă oraşe. Dintre acestea, cele mai răsunătoare succese au fost la Bacău (1.500 participanţi), Bârlad şi Braşov (500 participanţi) şi Iaşi (aproape 600 de participanţi). În total, circa 7 mii de oameni au văzut deja filmul, iar trailerul filmului a strâns cumulat peste 9.000 de vizualizări.

De producţia filmului s-au ocupat Abis Studio, Mănăstirea Diaconeşti şi Legenda Film. Documentarul poate fi cumpărat, în format DVD, de la Editura Bonifaciu.

Descriere ʺ7 Cuvinteʺ DVD backcover: ʺ7 Cuvinteʺ este povestea unui om care a petrecut 21 de ani după gratii. Gheorghe Calciu, student la Medicină, intră în închisoare în 1948, pentru ʺvinaʺ de a-şi fi iubit ţara şi credinţa. Timp de 16 ani, trece prin experienţe – limită: reeducarea de la Piteşti, cavoul morţii din Jilava, ʺispitirileʺ de la Aiud. După eliberare, într-o ţară îngrozită de teroarea Securităţii, rosteşte în Bucureşti 7 Cuvinte către tineri, un îndemn la un ʺzbor înaltʺ, eliberator din sclavia materiei. Este arestat şi condamnat la moarte, apoi expluzat în America. Un destin cu pogorâri la iad, gesturi ʺnebuneştiʺ de jertfă şi înălţări taborice. Peste 30 de oameni depun mărturie despre viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, într-un documentar artistic căruia nu îi lipsesc verva, sensibilitatea şi umorul.

Adresa locului proiecţiei: Biserica Ortodoxă Greacă, 4 Rutland Road, Forest Gate, London E7 8PH, United KingdomAndrei-Negoita_002-150x150

Monica Lungu

sursa: http://www.ziarulnatiunea.ro/2015/06/27/filmul-%CA%BA7-cuvinte%CA%BA-depaseste-granitele-romaniei/