Cornelia Buzoianu este vocalista trupei Moonlight Shadow, o trupă brăileană de jazz, care a câștigat premiul Revelația anului, pentru recitalul revelaţie de la festivalul Sângeorz Băi 2014 în cadrul celei de a XIII-a ediții a Galei Premiilor de Jazz organizată de Fundația MUZZA în colaborare cu Ministerul Culturii și cu Institutul Cultural Român. Născută în Brăila, în anul 1975, este licenţiată în teologie ortodoxă – asistenţă socială. S-a format ca artist urmând cursuri de chitară şi canto în cadrul Școlii Populare de Artă din Brăila și a celei din București. A susținut concerte de jazz în Brăila, Galați, Sângeorz-Băi și Bucureşti. Vocea ei profundă și puternică trebuie ascultată și reascultată ca o garanție a descoperirii frumuseții jazzului.
În acest interviu, acordat Revistei Zeit, Cornelia Buzoianu ne destăinuie momente ale formării ca interpretă de jazz și opinii despre publicul de muzică din Brăila.
Cornelia Buzoianu, cum ai început să cânți și ce te-a determinat să optezi pentru stilul jazz?
Eu cânt de când mă știu, de mică. Ascultam discurile tatălui meu cu muzică populară, ascultam folk – era în vogă stilul acesta și ascultat foarte mult de toţi, în special de tineri. Mai ascultam discurile cu Narghita, singurele cu un interpret internațional, pe care le deţinea tatăl meu. M-a prins stilul acela – ascultam și învățam fonetic (nu știam limba indiană), însă simțeam muzica. Cântam ce îmi plăcea. Îmi place foarte mult folclorul dobrogean și, dacă ar fi să cânt vreodată muzică populară aș adopta stilul acesta. Angelica Stoican îmi place în mod special. Apoi m-am apucat de chitară clasică. Cu vocea cântam doar pentru mine și uneori la serbările școlare. Mai târziu, în liceu am întâlnit o persoană foarte specială, domnul Voineag, tatăl tenorului Ionel Voineag, care m-a auzit cântând și mi-a spus că ar trebui să cânt Maria Tănase. Atunci am fost frustrată – eu vroiam să fac operă, dacă tot spunea că am potențial. Eram copil și nu aveam educație muzicală. Cu domnul Voineag am început lecţiile de canto. Îi priveam pe colegii mei de la canto clasic și eram fascinată de ceea ce tehnica vocală poate aduce potenţialului înnăscut. M-am apucat să studiez canto clasic la Școala Populară de Artă – am studiat câțiva ani. Fiind admisă la facultate am făcut o pauză destul de lungă, de altfel, din punct de vedere muzical. Prin anul trei sau patru de facultate m-am înscris la Școala Populară d Artă din București și am continuat să studiez muzica, improvizaţie jazz. Atunci cred că m-am regăsit pe mine și m-am hotărât să cânt. Profesor mi-a fost domnul Marius Popp, cu care am început să mă dezvolt pe latura de improvizaţie și astfel am început să cânt jazz.
De ce mi-am ales jazz-ul? Pentru că exprimă libertatea. N-am cerut părerea cuiva, am considerat că sunt matură și că știu, în linii mari, ce vreau să cânt. Știam, în general, că trebuie să ai o educaţie muzicală în spate, că este nevoie de o anume pregătire pentru că altfel nu ai cum să faci o improvizație. Trebuie să simţi tema și să te joci cât poți de mult. Libertatea și creativitatea sunt foarte greu de găsit, trebuie să ai o doză de nebunie, să poți mai întâi să explorezi potențialul tău, ca suflet în primul rând, să vezi cât te poți juca cu vocea. Oamenii uită să se joace, omoară copilul din ei. Și dacă uiți să te joci, nu laşi copilul din tine să se exprime, nu poți să fii creativ. Am întâlnit foarte mulți copii, pianiști, care aveau ani de școală de muzică în spate. Li se cerea să improvizeze ceva, însă nu puteau. Erau prinși în canoanele acelea de corectitudine a execuției. Muzica clasică îți impune o fermitate, o anumită inflexibilitate. Era foarte greu să-i faci pe acei copii să se deschidă, să cânte liber. Cred că în jazz asta îți trebuie, curaj, nebunie şi studiu. Cred că cei care se gândesc la jazz au curajul de a sparge barierele și de a încerca niște lucruri care uneori ți se par hilare. Sunt artişti care ne uimesc permanent cu ceea ce pot crea, exprimându-se vocal. Pentru unii, care nu au cultură muzicală, acest fapt pare facil, uneori pueril. Nu este deloc aşa.
Ce înseamnă pentru tine jazzul, mai ales în relație cu alte stiluri muzicale?
Jazzul îmi conferă libertatea de a mă juca cu vocea mea, cu mine cât se poate de mult. Pentru că în jazz trebuie să te regăsești în primul rând spiritual, ca ființă, să simți că exiști. Apoi, trebuie să-ți cauți potențialul vocal; poți face multe lucruri cu vocea la care nici nu te-ai gândit. Mie îmi plac foarte mult onomatopeele și sunt înnebunită de ritm. De exemplu, eu nu ascult foarte mult jazz abstract, bazat pe tehnica în execuţie. Eu personal am nevoie de scenariu care să mă ducă într-o poveste, nu mă convingi altfel. Sunt artişti instrumentişti care cântă în stil satrianic, care au o degetație uimitoare și o tehnică extraordinară. Pe mine, însă, doar tehnica nu mă atrage. Dacă nu ai acea poveste, acel lirism, nu mă prinzi în poveste. Îmi place ritmul, iar povestea trebuie să aibă și ritm, mai ales că eu sunt o fire dinamică, colerică.
Jazz-ul se află în relație cu toate genurile muzicale. Dacă te gândești la muzica clasică, găsești partituri preluate de aici în jazz şi interpretate în mii de feluri. Dacă nu iubeşti muzica clasică ai trăit inutil pe lumea aceasta. Chiar dacă nu este atât de ușor inteligibilă ca un șlagăr pop sau o manea (ha!…ha!…), muzica clasică este de neegalat și sunt compoziţii pe care le pot asculta la infinit și de fiecare dată simt același fior indescriptibil ce îmi răvășește ființa interioară.
Jazzul are legătură și cu folclorul. De ani, în trend este jazzul folcloric, care prinde foarte bine oriunde în lume, în țară și în străinătate. De pildă, Pink Martini au preluat o piesă a Mariei Tănase, interpretând-o foarte bine. Este vorba de Până când nu te iubeam. Ascultați aceeași piesă în interpretarea Mariei Răducanu. Muzicienii se întâlnesc, redescoperă piesele și le interpretează în manieră proprie. Se întâlnesc culturi diferite, din zone diferite, școli de muzică diferite, oferind un produs final minunat și unic prin fiecare colaborare. Asta înseamnă jazz-ul: libertate de exprimare pornind de la un pattern foarte bine definit.
Cât de răspândit este jazul în Brăila? Este el agreat de publicul brăilean?
Formații de jazz chiar nu mai există în Brăila, în schimb există muzicieni în Brăila.
Muzica jazz este gustată în Brăila, din punctul meu de vedere. Nu e răspândit foarte mult pentru că, din nefericire, deși există aici un liceu de muzică, jazzul nu se studiază în mod aparte. Elevii studiază muzică clasică, însă nu și jazz. Și nici n-ar avea cu cine să studieze. Acesta este un lucru trist. În România s-a introdus relativ târziu muzica jazz și improvizația jazzistică, chiar și la Conservator. Avem nevoie de profesori, avem nevoie de studiu dar și de creativitate, libertate de exprimare și acest lucru nu se poate realiza decât prin stabilirea unui echilibru între acești factori.
Cât de răspândit e jazz-ul în Brăila? Din păcate, nefiind studiat, nefiind tineri care să se implice în acest stil muzical, evenimentele dedicate jazz-ului sunt restrânse. Noroc că mai sunt invitate din când în când trupe din alte județe. Nu se face jazz la Brăila.
Dacă mă refer la public, am descoperit că oamenii doresc să asculte jazz. Eu mi-am dorit să cânt jazz în Brăila și am cerut părerea prietenilor. Mi s-a spus că este o nebunie, că nu o să vină nici măcar două persoane să asculte, că în Brăila se ascultă numai manele și muzică populară. Nu puteam să admit că acesta este adevărul. Și am avut dreptate, concertele pe care le-am dat mi-au evidențiat că oamenilor le place jazz-ul.
Prima apariție în fața publicului brăilean o să îmi rămână întipărită în minte și în suflet. Am cântat în duet cuLiliana Chiriță, profesor de canto clasic la Liceul de Artă Haricleea Darclee și la Școala Populară Vespasian Lungu. Am cântat piese clasice, am cântatFever, Septembrie șipublicul a simțit fiecare moment, aplaudând. Nu-mi venea să cred că la Brăila se poate crea o atmosferă boemă! Era evident că trebuia să continuăm pentru că oamenii doreau să asculte lucruri frumoase.
Publicul brăilean este un public drăguț, nu foarte critic. Nu orice public simte momentele pline de dramatism ci doar acela căruia îi place ce se cântă și atunci există rezonanță între artiști și public. Publicul brăilean este cald, este deschis; sunt foarte mulți care simt muzica. Unii au cultură muzicală, alții nu, dar pentru că nu li se oferă atât cât merită, este evident că oamenii se pierd pe undeva.
Festivalul de jazz Jonny Răducanu de la Brăila este excelent. Eu am fost la ediția trecută și mi s-a părut un festival foarte bun, cu artiști de primul calibru. Din păcate, doar în trei zile nu ai cum să faci educație. Festivalul trebuie să se organizeze anual, darpublicul trebuie întreținut și cu alte evenimente legate de jazz pe parcursul anului. Publicul de jazzeste cu totul altfel, e un public stilat. Am cântat în cluburi brăilene în care se ascultă, în general, alt tip de muzică, bași la maximum, distracție, mult zgomot, party. Când Moonlight Shadow a cântat la Vynil, a fost o cu totul altă atmosferă…Oamenii și-au făcut rezervări din timp, au stat la mese, au ascultat activ, au cântat cu noi, au improvizat. Am descoperit un alt Vynil – același loc, o altă atmosferă.
Sunt prea puține evenimente în orașul acesta care impun calitate. Nu sunt nici suficient promovate, lipsesc profesioniștii din presă, care să prezinte mai detaliat un concert, să prezinte un artist sau o trupă. În domeniul culturii oamenii trebuie educați, informați.  Brăila nu e un oraș al manelelor, la Brăila se pot face lucruri frumoase, dar trebuie să ai curajul de a începe. Jazzul e mai complicat, cere curaj, cere deschidere pentru oameni și de la oameni dar și perseverență.
Poate că noi avem, totuși, o structură a publicului ca în oricare alt oraș, diferența constă în tipul de evenimente, în numărul acestora și în frecvența cu care au loc.
Da, cu siguranță. În București sunt foarte multe evenimente încât nu poți ține pasul. Aici, în Brăila, și nu numai aici, ci în provincie, în general, ai mai mult timp să te gândești la tine, să te gândesti la existență, la natură. Ceea ce e un lucru foarte bun, pentru oricine. Eu aș râmâne în Brăila, dar din păcate nu se întâmplă lucruri la un nivel de frecvență decent, ca să supraviețuiesc, cumva.
Cine este artistul (interpretul de jazz/trupa) care reprezintă un model pentru tine, care te inspiră?
Am foarte mulți preferați. Sunt înnebunită după Youn Sun Nah, Maria João, Bobby McFerrin. Ascult cu plăcere Maria Răducanu, Luiza Zan. Ascult Maria Callas dar și Maria Tănase. Ascult colinde românești, muzică psaltică, muzică corală sau rock – Led Zeppelin, Iron Maiden, The Doors, AC/ DC. La mine acasă se ascultă muzică de dimineața până seara. Împărtășesc muzica cu copii mei, Petru și Toma. Mă bucur să descopăr, în special la cel mic, că este atras de muzica pe care o ascult, este atras de Al Jarreau, de jazz și rock. Petru este înclinat spre hip hop. Sunt atrasă, așa cum am mai spus, de vocea umană, de armonii și de ritm. Nu contează unde le descopăr!
Care este istoricul formației Moonlight Shadow în care evoluezi ca vocal?
Moonlight Shadow s-a format cu mare greutate pentru că am găsit cu greu instrumentiști. Eu am început cu Liliana Chiriță pentru că aș fi vrut să creez un duo sau un trio pe voci. Am căutat instrumentiști, am format trupa: două voci, chitară solo, chitară bas, percuție. Însă lucrurile nu au mers în direcția pe care o doream. Ne-am despărțit. Crin Grigore, profesor la Școala Populară de ArteVespasian Lungu făcea parte din trupă. Un autodidact cu care m-am înțeles extraordinar din punct de vedere muzical. După o pauză de câteva luni, m-a sunat Crin și mi-a propus să continuăm colaborarea dintre noi și așa am început. L-am contactat apoi pe Cristian Cazan, un adolescent extrem de talentat și pasionat de jazz. Ne-am pus pe treabă, am repetat câteva luni de zile și am ieșit cu noul nostru proiect, de jazz pur, de care suntem toți trei multumiți. Am trăit o perioadă excelentă de aproape un an, până când Cristian a trebuit să plece la facultate. Vom vedea cum vom continua colaborarea.
Este necesară o educație muzicală, în general? În viziunea mea muzica, una dintre arte, ar trebui privită de cei din jur ca fiind mult mai mult decât un mijloc de relaxare sau distracție, ar trebui privită ca o cale de dezvoltare a sufletului, a personalității și a culturii unei persoane.
Fără educație muzicală nu se poate. Lasă-l pe om să aleagă, dar asigură-te că el poate face o alegere în deplină cunoștință de cauză. Îmi amintesc cu mare plăcere de orele de audiție organizate în cadrul cursurilor de la Școala Populară de Artă. Aveam un pick-up vechi și ne așezam în băncuțe, iar doamna profesoară, o persoană extraordinară, ne învăța să ascultăm muzica. De la superficialitate la seriozitate nu era decât un pas – erau câteva note! După audiții urmau discuții, povestea compozitorului, povestea piesei, încât nu aveai cum să mai uiți ce ai ascultat. Mergeam acasă și mai ascultam piesa de câteva ori. Cred că audițiile sunt cele mai bune pentru copii. Să asculte copiii rock, pop, jazz, muzică populară, dar să le creezi și o poveste. Dacă adaugi și o proiecție video nu ai cum să nu îi prinzi pe copii în plasa muzicii. Este o cale de a face din copii noștrii niște oameni frumoși.
Se apreciază că muzica clasică este grea. Majoritatea transpune muzica clasică în ceva formal, dificil, plicticos.  Oare Rapsodia lui Enescu inspiră așa ceva? Nici pe departe. Și este doar un exemplu din miile de exemple posibile. Avem nevoie de educație muzicală din anii de pruncie.
Putem vorbi și de manea, dar de maneaua aceea adevarată, cu influențe estice. Ascultați Anton Pann, Bordeiaș, bordei, bordei – regăsim în ea maneaua. Oamenii trebuie să facă diferențe între ce era altădată înțeles prin manea și ce este acum manelismul. Sunt două lucruri atât de diferite încât nu are rost să discutăm. Oamenii trebuie să înțeleagă, să vadă partea frumoasă a vieții. Viața nu înseamnă doar bani, pițipoance, texte agramate și lipsa principiilor de orice fel!
Pentru cei care vor să asculte jazz, să exploreze acest gen muzical, ce recomandări poți face?
În primul rând ascultați cât mai mult. Avem internetul la dispoziție. Mergeți la concerte! Muzica nu-ți face rău, muzica îți face bine. Muzica te bine-dispune. Întotdeauna un foc de tabără nu poate fi conceput fără o chitară sau fără cântec. Oare ne mai gândim la falseturi sau ne amintim doar de atmosfera minunată pe care o întâlnim din ce în ce mai rar? Vreți să cântați…cântați. Vreți să dansați? Dansați! Sunteți prinși în grijile de zi cu zi? Opriți-vă pe stradă lângă trubadurii fără nume…o clipă și vă asigur că vă veți încărca pozitiv! Faceți ce vă place…măcar din când în când. Niciodată nu este târziu!
Ce planuri de viitor ai?
Voi continua să studiez jazzul și să cânt.  Așa să mă ajute Dumnezeu!
Mulțumim, Cornelia Buzoianu și ar fi de dorit să auzim mai mult jazz în Brăila și mai ales să ascultăm mai des Moonlight Shadow!
a consemnat, Elisaveta Drăghici (Brăila)