ÎN SEPTEMBRIE ÎN ORIZONTURI CULTURALE ITALO-ROMÂNE

www.orizzonticulturali.it / www.orizonturiculturale.ro

(nr. 9, septembrie 2015, anul V)

 

Ediţia română

 
Dinu Flămând: „De la Petrarca la Montale, marea poezie vine din trecut”

La „Invitaţii Smarandei Bratu Elian” îl avem în această lună pe Dinu Flămând, cunoscut poet, eseist şi critic literar, unul dintre importanţii noştri traducători de poezie. Membru fondator al  cenaclului şi revistei „Echinox” care, la sfârşitul secolului trecut, marchează una dintre cele mai importante mişcări literare din România, Dinu Flămând a fost şi un prieten apropiat al marelui italienist Marian Papahagi. Despre această experienţă culturală, despre opera de traducere poetică, dar şi despre legăturile sale cu poezia şi cultura italiană ne vorbeşte pe larg în acest interviu.

Nota traducătorului, indiciu al diversităţii. Despre etica traducerii
Prin colaborarea cu revista „tradurre. pratiche teorie strumenti”, prezentăm cititorilor un articol de Gaetano Chiurazzi despre nota traducătorului şi etica traducerii: Traducătorii – a căror operă este în mod nedrept depreciată la nivel profesional, tocmai pentru că nu i se înţelege adevărata funcţie etică şi socială – sunt nişte „apărători ai diferenţei”: sunt aşa tocmai pentru că vorbesc mai multe limbi şi sunt de aceea capabili să înţeleagă diferenţa pe care monolingvul nu este în stare s-o înţeleagă. Dacă există aşadar o etică a traducerii, aceasta este etica de la care se învaţă respectul diferenţei.

„Miorița” de Emil Rațiu sau Victoria lui Abel

Emil Rațiu, prin romanul Miorița (Editura Europeană 2013), recontextualizează și transferă acest mit fondator în care și-a petrecut copilăria, în actualitatea autohtonă și internațională dintre anii nouăzeci și două mii, lansând o nouă, fascinantă interpretare originală. Prin gura unui profesor calabrez, romancierul subliniază spiritul pitagoreic concentrat în balada Miorița, căci ce altceva era „nunta de proporții cosmice invocată de protagonist decât o reflexie a armoniei creației, a vieții și a morții, a participării la ea a celor cinci planete cunoscute atunci”. Recenzie de Geo Vasile.

De-ale Sonetiștilor, italieni şi francezi

Anca-Domnica Ilea ne propune o incursiune comparativă în spaţiul sonetului italian şi francez, oprindu-se asupra unor nume reprezentative precum Cecco Angiolieri, poet predestinat parcă să stea călare între serafismul şi burlescul epocii sale, Michelangelo Buonarroti, cam prea grabnic expediat în banca rimătorilor post-petrarchişti, ori Mallarmé. Barocul italian, cu al său concetto, marcase big-bang-ul, proliferarea în lanţ a constelaţiilor de simboluri; modernul francez însă e maestrul cuvântului minimal cu conţinut maximal: două tehnici opuse ce par a fi dus la un acelaşi ermetism.

Biblioteca Orizonturi: Timişoara. 15 fondatori ai artei contemporane

Publicăm, în Biblioteca Orizonturi, albumul Timişoara. 15 fondatori ai artei contemporane, studiu introductiv de Coriolan Babeţi, concepţie, documentare şi selecţia materialului de Sorina Jecza, Ed. Fundaţiei Interart Triade, 2009. Albumul aduce laolaltă generaţia de aur a artei plastice timişorene: pictorii Diodor Dure, Simion Lucaciu, Constantin Flondor, Gabriel Popa, Leon Vreme, Adalbert Luca, Romul Nuţiu, Molnar Zoltan şi Ştefan Bertalan, sculptorii Victor Gaga şi Petru Jecza, graficienii Lidia Ciolac, Xenia Eraclide Vreme şi Eugenia Dumitraşcu, ca şi artistul decorator Magda Ziman.

Lectura lui Dante. Mantaua ipocriziei (Infern XXIII)

Laszlo Alexandru continuă „Lectura lui Dante” prin Cântul al XXIII-lea al Infernului, în care Dante şi Virgiliu, scăpaţi de escorta dracilor scandalagii, înaintează în linişte, încolonaţi ca franciscanii.. „După agitaţia foarte puternică din cele două cânturi precedente, ilustrată prin mişcarea şi confruntarea de mulţimi, începutul cîntului al XXIII-lea propune tema tăcerii şi a meditaţiei. Înaintarea lentă a celor doi poeţi se reflectă şi în măsura ritmică a primului vers, în timp ce comparaţia cu fraţii minoriţi sugerează atmosfera claustrală ce va caracteriza bolgia ipocriţilor” (Malagoli).

Umberto Saba: „Maternitate” (Un episod de la bursa neagră)


Maternitate
este o altă povestire a lui Umberto Saba, scrisă în 1946, pe care o publicăm în traducerea Doinei Condrea Derer. Aceasta evocă un episod din perioada de câteva luni ale anului 1945 în care scriitorul a locuit la Roma: „Aveam – zice un vers nostalgic al meu – Roma şi fericirea. Aproape de Piazza del Popolo, sub un portic, unde şi atunci se puteau cumpăra şi vinde o mulţime de lucruri, îmi procuram zilnic trabucuri toscane pe care le fărâmam în pipă; fără ele, aş fi simţit pe loc transformându-se fericirea mea provizorie într-o nelinişte reală”.

Cinemateca de aur: „Nostalghia” lui Tarkovski sau înstrăinarea de sine
Marian Rădulescu ne readuce în atenţie Nostalghia (1983) lui Tarkovski, film laureat cu Premiul Criticii Internaţionale, Premiul Juriului Ecumenic şi Premiul pentru Regie ex-equo la Cannes. Proiect început în Rusia (împreună cu prietenul italian, scenaristul Tonino Guerra, colaborator constant al lui Fellini, Antonioni şi Francesco Rosi) şi încheiat în occident, unde regizorul avea să se stabilească, după terminarea filmărilor, Nostalghia reprezintă o meditaţie asupra „omului recent” şi a civilizaţiei moderne dominate de materialism, de pierderea credinţei şi a respectului faţă de natură.

Lectură plăcută!

www.orizonturiculturale.ro

Revista este înregistrată în Italia, ISSN 2240-9645 www.orizzonticulturali.it

 
Edizione italiana



Cattolici e ortodossi, fratelli oltre le divisioni. Parla il cardinal Bassetti

Lo scorso 12 luglio, l’ambasciatore di Romania presso la Santa Sede, Bogdan Tataru-Cazaban, a nome del Presidente della Repubblica Klaus Iohannis ha conferito il titolo dell’«Ordine Nazionale “Servizio fedele” in grado di Gran Croce» al cardinal Gualtiero Bassetti, arcivescovo di Perugia-Città della Pieve. Un gesto simbolico nei confronti di un Pastore per esprimere gratitudine a un’intera comunità. Nell’intervista realizzata da Giovanni Ruggeri, S.E. il cardinal Bassetti racconta la sua amicizia con la Chiesa ortodossa romena e delinea alcune prospettive ecumeniche.

Dinu Flămând: Da Petrarca a Montale, la grande poesia ha antiche radici
Ospite questo mese de «Gli invitati di Smaranda Bratu Elian» è Dinu Flămând, noto poeta, saggista e critico letterario romeno, nonché tra i più importanti traduttori di poesia. Membro fondatore del cenacolo e della rivista «Echinox», che alla fine del secolo scorso ha segnato uno dei movimenti letterari più importanti della Romania, Flămând è stato anche amico del grande italianista Marian Papahagi. Di questa esperienza culturale, dell’opera di traduzione poetica nonché del proprio legame alla cultura e poesia italiana, ci parla in questa ampia intervista.

La domanda radicale di Benjamin Fondane. Intervista a Luca Orlandini

«Una figura affascinante e complessa nel panorama della cultura europea del primo Novecento. Una personalità febbrile, polemica, che irritava non solo per la radicalità delle sue domande, ma anche per il suo stile metodologicamente disinvolto e la sua prosa lirica». Sono alcuni dei tratti salienti di Benjamin Fondane, pensatore romeno di primo piano, nel ritratto che ne fa Luca Orlandini, curatore della sua opera in Italia. In dialogo con Antonio Di Gennaro, Orlandini traccia un ampio e affascinante affresco del pensiero di Fondane, ricco di rimandi a grandi protagonisti del Novecento.

«Eventi e personaggi» nella prosa breve di Florin Lăzărescu

Pubblicato due mesi fa da Polirom, l’ultimo libro di Florin Lăzărescu, Eventi e personaggi (Întâmplări și personaje), è un piccolo tesoro di prosa, ancora più prezioso in quanto prosa breve, genere poco ricorrente nella letteratura romena. Ma non è questo aspetto statistico a renderlo prezioso, quanto la singolarità dello stile, che tiene insieme oltre duecento racconti, pieni di eventi e personaggi, e soprattutto dello stesso autore. I testi che compongono l’opera provengono dal diario degli ultimi tredici anni di Lăzărescu. A cura di Clara Mitola.

750 anni di Dante. Note di un lettore romeno della «Divina commedia»

750 anni fa nasceva a Firenze Dante Aligheri, il più grande poeta della neolatinità, come lo definisce l’italianista Alexandru Balaci. Pubblichiamo uno studio di Geo Vasile che segnala, tra l’altro, le versioni complete in lingua romena della Divina Commedia: la prima del poeta George Coşbuc, curata e stampata dalla Casa Editrice «Cartea Românească» dal romenista Ramiro Ortiz tra il 1924 e il 1932, la seconda dell’italianista Alexandru Marcu. Le successive sono di Ion A. Ţundrea, della poetessa Eta Boeriu e infine anche dell’italiano Giuseppe Cifarelli.

Iurie Bojoncă, poeta di Bessarabia autoesiliatosi in Italia

Poeta per vocazione, portatore di fresche sonorità nella lirica bessaraba e lontano dai club dei letterati, Iurie Bojoncă vive il destino poetico a modo suo. Nato nel 1961, si è laureato alla Facoltà di Filologia dell’Università Pedagogica «Ion Creangă» di Chişinău. Autoesiliatosi in Italia, abita a Mogliano Veneto da circa quattordici anni: in questo tempo ha pubblicato il volume Il fiume Zero e il pioppo dispari (2007) e la raccolta bilingue Din puşcăriile paradisului / Dalle prigioni del paradiso (Art Press, Timişoara 2010, traduzione di Viorica Balteanu), dalla quale proponiamo una selezione di versi.

Linguistica: l’istroromeno e il suo contatto con il croato

L’istroromeno, che i parlanti nativi chiamano vlwaški, è una lingua neolatina dell’Istria, trasmessa fino ad oggi solo oralmente. Il professor Antonio Dianich ne presenta nuovi aspetti relativi alcontatto con il croato: «Forse non è azzardato dire che il grado di compenetrazione tra croato e vlwaški avrebbe portato, in un lasso di tempo più o meno lungo, ad una lenta dissoluzione delvlwaški a favore del croato istriano, e tuttavia il danno maggiore sta avvenendo sotto i nostri occhi nella dispersione dei parlanti a causa degli eventi successivi alla seconda guerra mondiale».

L’«Elegia a Nichita» di Matteo Veronesi

Matteo Veronesi propone alcune poesie dedicate al grande poeta romeno Nichita Stanescu, con introduzione di Daniela Bisagno. La figura di Stanescu, evocata sullo sfondo di una «Prahova sperduta», è un’icona che si dissemina. Quasi l’«ombra», il «fantasma», il «demone», la «fiamma» (tutte immagini dotate di una forte valenza allegorica) non fossero altro che membra disiecta, emblemi di un corpo (e di un «io») sperduto, di cui si può dire solo disseminandolo, cioè riducendolo a spoglie o, nel linguaggio alchimistico, sottoponendolo ad Aufösung (dissoluzione).

Buona lettura!