Femeia care nu s-a mai intors

Femeia care plângea din pricina cercelului pierdut în mare

pe când înota în aplauzele turiştilor rătăciţi în acea vară de noiembrie

aşteptând-o să se întoarcă pentru a o încorona sirenă a valurilor,

femeia care nu s-a mai întors plecată în căutarea cercelului pierdut

furtuna stârnită din senin şi disperarea turiştilor înfriguraţi

ţinând în mână fiecare câte un cercel repetând !l-am găsit” întoarce-te”

femeia nu-i auzea sau căuta adevăratul cercel fără de care existenţa ei pe ţărm

n-ar mai fi avut rost, poate trecuse pe nesimţite pe lângă ei preschimbată în briză

poate se deghizase în altceva imposibil de cuprins în metafore stereotipe

întorşi în hotelul pustiu din care toamna alunga ultimii turişti,

aveau să găsească urmele paşilor ei, nisip şi alge, lucruri răscolite

dar din cutia cu bijuterii nu lipsea nimic.

 

 

Poemul -ospiciu

Cândva aveam să scriu poezii cuminţi despre bătrâni uitaţi
în cămine pline de igrasie cu infirmiere
ce ascund porniri ucigaşe
şi medici blazaţi dresaţi să nu ignore euthanasierea bolnavilor incurabili,
bătrânul brancardier omis de la ultima pensionare
cu statura lui atletică şi molipsitoarea lui poftă de viaţă
are ceva dintr-un gigolo ce declanşează morţi bizare
şi testamente incredibile în favoarea sa, urmărit de răzbunarea familiilor nedreptăţite
până în a şaptea spiţă, aici în acest cămin-ospiciu
unde faimosul gigolo s-a deghizat într-un bătrân brancardier
cuminte şi înţelept acoperind sub mormane de bandaje şi pansamente
trecutul său însângerat târât fără milă pe toate aleile periferice ale ospiciului
care se îngustează cu fiecare poem în care nu mai este pomenit

 

https://mariapostu.wordpress.com


2 thoughts on “La mulți ani, Maria Postu!

Comments are closed.