fragment din capitolul 18

Stateam la ferestra camerei mele urmarind prizonierii SK la munca. Locul de munca era intr-o parcela indepartata acoperita cu pietris, unde, nu cu mult timp in urma,  fusesera impuscati o multime de prizonieri. Fereastra mea era un bun loc de observare. In timp ce pretindeam ca spal geamul puteam vedea  bine tot ce se intampla acolo. Cu doua zile mai inainte compania condamnatilor se marise prin sosirea unor prizonieri din Cehoslovacia. Toti evrei. La comanda expresa a Lagerfuhrer-ului acestia trebuiau să fie terminati aici. Impreuna ofiterii SS si cei asa numiti ”Kapos” incepusera cu entuziasm ”lucrul”. Alte doua zile mai tarziu  doar cativa dintre evreii slovaci mai erau in viata. Unul dintre acestia, un om cu  o statura atletica, lat in umeri, rezista in pofida faptului ca atat SS-ul cat si cei din grupul Kapos isi facusera din el principala lor tinta de tortura.  Trudind cu incapatanare, slovacul incerca sa nu le ofere gardienilor sai nici cel mai mic semn de suparare . Era ca si cum ar fi crezut pe deplin in ce era scris la intrarea in lagar, la cativa pași de locul unde muncea: ”Munca te va elibera.”

Chiar daca evreul voinic era cel ce impingea carele de piatra, Kapo se asigura ca acestea sa fie pline ochi si el le impingea in varful gramezii sub bataia necontenita de vergele. Apoi le rasturna acolo unde i se spunea intorcandu-se pe acelasi drum, batut fiind constant si injurat. De fiecare data incerca cat de repede putea sa treaca de capcana ce i se pregatise- o scandura de lemn asezata pe drum, deasupra unui sant adanc. Stia ca acesta era locul unde fusesera terminati multi dintre compatriotii sai. Cine nu-si putea tine echilibrul pe acea scandura cadea in sant cu greutatea de piatra dupa el si de acolo nu mai era chip sa mai iasa.  Odata cazuti in sant erau batuti de paznicii Kapo cu vergele pana la moarte. Daca printre ei ar fi fost totusi cate unul cu destula putere sa escaladeze malul abrupt atunci sus era asteptat de un ofiter SS care cu un sut bine tintit il trimitea din nou in groapa.

Atleticul evreu era inca in picioare, dar se vedea cum isi pierdea rapid din putere si cum isi folosea ultimele rezerve. Intelegea ca era pierdut si ca nu mai avea nicio sansa. Dar lupta pt viata sa pana la ultima suflare. Incerca inca sa munceasca desi miscarile ii devenisera de necontrolat. Dibuind ca un orb cauta carul ce se afla rasturnat la picioarele sale. Era clar ca numai putea vedea bine. Invartindu-se intr-o parte si alta neajutorat ajugea de fiecare data in apropierea hoardei de lupi. Acolo simtea de indata bataile gardienilor Kapo.  In acel loc unde mai devreme nu erau decat cativa din SS, erau acum multi dintre ei, chiar si de rang inalt. Era o distractie pe care niciunul nu dorea sa o piarda. Le luase trei zile ca sa-l aduca pe acel prizonier la moarte.  Ori era un caz de incompetenta din partea lor ori evreul era un caz exceptional. Oricum ar fi fost merita vazut.

Evreul era cazut in sant de ceva timp, complet acoperit de praf, transpiratie si sange. Cand unul dintre barbatii SS a observat ca acesta nu mai dadea niciun semn de viata, a strigat catre poarta:  Sanitar, vino imediat!

Bruno, sosi fugind. Cu o privire de expert evalua situatia si repede se intoarse din nou in apropierea portii. Gienek, care statea alaturi de mine, era si el nelinistit.

”Pun pariu ca vor striga dupa mine imediat. Ca si cum nu mai e nimeni altcineva sa faca lucrul asta.” spuse el taios. ” Si Teos nu e bun de nimic. E stana de piatra din nou.” Teofil incepuse in ultimul timp sa bea din ce in ce mai mult. Gasise o ”sursa”unde-si putea stinge setea. Trebuia deci sa-i iau locul. Cei de la SDG mergeau alaturi de noi.

Cand am ajuns la locul respectiv aveam sa aflam ca sosisem prea devreme. Evreul torturat facea un efort suprauman luptand impotriva mortii. In acel moment incerca sa urce din nou malul santului. Incerca si incerca dar nisipul ii aluneca mereu de sub picioare. Inca o data ajunse in groapa santului, ca dupa aceea iarasi, cu multa perseverenta si incapatanare atinse culmea de pamant ce inconjura groapa. Degeaba insa, aluneca iarasi. Cei din SS radeau toti cu pofta.

Vazand acestea am vrut sa ne intoarcem, dar Lugerfuhrer-ul Fritsch tipa la noi, asa ca am incremenit locului. Doctorul lagarului, care de asemeni era prezent, cu nonsalanta isi curata ochelarii cu batista. Acum Fritsch se adresa unora dintre spectatori ridicand vocea. Aceasta ii ingrijora pe doi dintre Kapo si neasteptand pe evreu sa sfarseasca singur, sarira in sant dupa el. Urma o ploaie de lovituri si urletele ca de moarte ale omului. Evreul cazu in genunchi si se chirci acoperindu-si capul. Neintentionat in acest mod  isi expunea insa spatele loviturilor. Cei doi Kapo stiau ce tb sa tinteasca acum mai bine: rinichii. Erau experti. Insa inca o data omul reusi sa se ridice si scoase un tipat ingrozitor ce-i deruta pentru o clipa pana si pe tortionari. Dupa care se prabusi. Era sfarsitul. Imediat un Kapo se apleca spre el.

”Poti sa crezi asta, e inca viu” spuse intorcandu-se spre public cu o nedisimulata umire ca si cum s-ar fi justificat.

”Ce?” striga Lagerfuhrer-ul, facand spume la gura. Era prea mult. Unul dintre Kapo  isi aseza atunci  bastonul pe gatul muribundului si sari de cateva ori cu toata greutatea corpului pe acesta pana se auzi grumazul OMULUI cum se frange. De data asta era clar: murise.

 

traducere libera de Emanuel Pope