În raiduri sociologice

de interviuri telecomandate

mă plimb pe uliţe lungi

şi netede ca oglinda.

N-apuc să văd îndestularea

căci neistovită, pasărea sărăciei,

în cântările ei neoficiale,

se stabileşte la gura cârciumiidin sat.

Un copil cu maleta albastră trasă peste urechi

cu pantalonii rupţi pe-un crac

cerşea cu ochii proptiţi-ntr-o căutătură

o mână de ţigări

sau măcar doi biştari, de o cafea mică.

Îi zic că nu-i dau

îl întreb de mamă şi de tată,

de fraţi, de surori,

şi-i întind mâna protectoare.

 

Se uită la mine căpiat

şi-mi cere iarăşi bani.

Colţul bodegii răsună

de alte trei glasuri firave

ce râd şi chicotesc, înţelenite,

de noi şi de toate.

Sătul de reprezentaţia fără plată

o goneşte jigărit ca un câine

şi fug împreună

vânaţi de vedenii şi frici.

Nu ştiu ce e mai rău

că lumea zace-năuntru moartă

sau că afară nu mai mişcă nimic.

Mă uit peste case şi mă adun

fără vlagă, lângă-un gard.