23Iul/17

rețetar: gustul și paloarea zilei

se ia o felie din pâinea zilei

și pe ea se întinde bine

o bucată bună de singurătate

până când devin una și aceeași 

apoi se mestecă totul încet 

ca să se simtă cât mai bine

gustul rânced de margarină

și timpul să nu se irosească

.

alăturat se visează aiurea 

numai cu ochii deschiși: 

o linguriță de miere

din seria ”Volume de aer III”

foto de Emanuel Stoica ( din colecția autorului) 

21Iul/17

Poem dedicat evenimentului lansării cărții ”Elegiile întoarcerii”

”la umbra fiecărei culori
era o lume
și-un cântec de-l ascultau poeții”

La nivelul imaginarului colectiv românesc,

”Elegiile întoarcerii” reprezintă

fără să greșesc sau să exagerez cu nimic

sosirea lui Ulise în Poiana lui Iocan:

(pauză)

Nici nu așezase eroul nostru bine,
talpa piciorului său obosit
de ani și călătorii,
pe glia pământului preaiubit
când o mașină
a venit,
l-a înhățat
și iute
…l-a adus până aici…
la noi:
în Poiana lui Iocan.
Unde
stau cu anii
bătuți în pământ
stâlpi groși
pentru legatul cailor nervoși
și prin toată poiana largă și bătătorită
numai roiesc ca albinele
caiele rupte și unghii de cai și oameni,
pet-uri, cuie
și belciugării arse.
În stânga iată-l pe stimabilul Cosoșilă,
– (‘’Vezi, că ești prost!’’) –
apoi pe Dumitru lui Nae,
pe Cimpoacă,
mai încolo Țugurlan,
– (vezi-ți de treburile tale, măi Tugurlane!) –
Moromete,
Din Vasilescu,
Ion al lui Miai
și printre ei nevăzut ca un arhanghel
citind și înjurând un ziar cu data de azi,
Marin Preda.
,,… toți de vorbă,
în grupuri,
stau ceasuri întregi,
ca într-o agora
de pe vremea Greciei antice…”
…,,Vai de mama lor!”
scriitori, profesori,
gazetari, muzicieni
ori lăutari cu ora,
oameni de prin tot locul sau ai locului,
aventurieri și enciclopediști goagăl,
falsari și nimfete
doamne repectabile
și domni adesea,
toți din dragoste de patrie
și mai mult ca pentru mumă
sau mai mult ca pentru ciumă,
ori din interese particulere,
amestecați printre pețitori
și așteptând fericiți
marea întrecere cu arcul
anunțată din vreme,
și cu fală,
fală, pulbere și socoteală,
cu două luni mai înainte,
în toată Itaca
de sărmana și preafrumoasa
regină a inimilor noastre: România pitorească!

Mesele-ntinse,
poftă și mâncare
Băutura cu risipă
Vocile-nfiripă.

toți oamenii satului se adunaseră și mâncau și beau și iar mâncau și tot beau și când n-au mai putut s-au apucat să vorbească și au vorbit întruna pentru că de asta nu se satură dar nimeni n-ar putea să spună pentru ce au mâncat băut și vorbit (53. mese goale)

Legenda spune cum se vede și din carte (ridic cartea!):
Mulți își încercară talentul, măiestria
Dar cu vorbele lor nu reușiră
Nici măcar
Struna arcului s-o miște
Clădit cum era acesta
ca o fiară crescută din os.

Numai Ulise la urmă,
își încercă și el norocul,
deghizat cum era într-un biet cerșetor,
s-a apropiat cu duioșie de arc
și cu tot dorul anilor de pribegie
numai ce l-a atins
că acesta a și-nceput să vibreze
trimitând săgeți
în inimile mincinoase ale petitorilor
tâlhari de frumusețe și țară.

(pauză)

….Sst! Sss!…dar să-i auzim versul
poetului- mire
din struna arcului fierbinte cântând
ca dintr-o harpă a nemuriii,
tării sale ca unei iubite
și inimii ei fără de hotar,
neprețuite:

‘’am deschis poarta în zori
sub măr florile ninseseră bucurie
nimic nu uitasem
nimic din mine nu lăsasem
pe drumurile căutării
poate numai niște urme de pași
pe care vor călca mâine
copii curioși să afle unde duc
și ei ca și mine
vor smulge orizontului mii de răsărituri
până vor înțelege că
oricât de departe am merge
tot vom întâlni urmele
care ne vor întoarce într-o zi
…acasă

(pauză)

  • Viorel, tu, Ulise al neamului meu!
    Bine ai revenit acasă!